Mazăre și-a găsit un nou job: dă Marea Neagră pe Marea Roșie

Mazăre și-a găsit un nou job: dă Marea Neagră pe Marea Roșie
Publicat: 05/05/2016, 14:35
Actualizat: 06/05/2016, 00:28

Radu Mazăre a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că nu își mai dorește să fie persoană publică.

„Așa cum am mai spus, nu mă mai interesează să fiu persoană publică. Am primit o ofertă de muncă din partea companiei Orascom, am negociat, iar acum am primit contractul semnat. Urmează să îl semnez și eu și cândva, în perioada următoare, voi începe munca. Când îmi iese și mie PFA-ul. Am ajuns la concluzia să-l fac pe persoană fizică autorizată decât în nume personal. Contractul are o perioadă de doi ani, urmând să fiu consultant în ceea ce privește dezvoltarea urbană și turistică. (…) Probabil o să merg acolo de două, trei ori pe lună, în funcție și de cum am termene, de ce nevoi sunt acolo”, a spus Radu Mazăre.

El a adăugat că, datorită experienței pe care o are, acumulată în cei 15 ani în care a administrat orașul Constanța, urmează să fie consultant pentru dezvolarea orașului El Gouna, un paradis turistic de pe țărmul Mării Roșii.

„Este un oraș care are circa 25.000 de locuitori permanenți, dar care, adăugând turiștii și pe cei care dețin proprietăți în zonă, ajunge la 200.000 de persoane. Eu voi ajuta la dezvoltarea orașului, din punct de vedere urbanistic, turistic și așa mai departe. Ceea ce am făcut în Constanța și ce știu eu să fac”, a spus Mazăre.

Fostul primar al Constanței a afirmat că la finalizarea contractului, dacă totul decurge bine, ar putea face același lucru pentru un alt oraș, de data aceasta din Oman.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce alimente ultraprocesate cresc cel mai mult riscul de moarte prematură
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni...
Simona Halep s-a dus să mănânce la Gigi. Ce prețuri a găsit la restaurant
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Finlanda se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia: Trebuie să fim pregătiţi
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Se confiscă banii românilor. S-a dat lege pe 10 mai: Direct la pușcărie, indiferent de...
Schimbare pentru toți românii. Ce se întâmplă cu codul numeric persona
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Păianjenii exotici, tot mai răspândiți în Europa. Specii noi identificate în Marea Britanie